Ruşinoasă decizia de condamnare la închisoare a opozantei belaruse Maria Kolesnikova

Statele Unite au calificat luni drept ”ruşinoasă” decizia de condamnare la închisoare a Mariei Kolesnikova, una dintre figurile importante ale mişcării de contestare din vara lui 2020 din Belarus, şi a co-acuzatului ei Maxim Znak, subliniind că este vorba despre procese ”politice”, informează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

”Aceste verdicte sunt încă o dovadă a faptului că regimul sfidează drepturile omului şi libertăţile fundamentale ale poporului din Belarus”, a declarat secretarul de stat american Antony Blinken într-un comunicat.

Criticând ”condamnarea motivată politic şi sentinţa ruşinoasă”, Blinken a afirmat că acuzaţiile împotriva Mariei Kolesnikova şi lui Maxim Znak sunt ”false” şi că cei doi nu au beneficiat de audieri corecte din partea unui tribunal imparţial.

SUA îşi reiau apelul la ”încetarea campaniei de reprimare împotriva poporului din Belarus pentru exercitarea drepturilor lor în interiorul şi exteriorul Belarusului şi cer eliberarea imediată şi necondiţionată a tuturor deţinuţilor politici, printre care Maria Kolesnikova şi Maxim Znak”.

blacknews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here